Neagu Djuvara, scrisoare deschisa adresata Preşedintelui României in Noiembrie 2010:
Domnule preşedinte,
E foarte probabil că, absorbit de propria dumneavoastră campanie prezidenţială din noiembrie anul trecut, n-aţi putut observa că m-am aflat mereu alături de candidatul Partidului Naţional Liberal la toate manifestările sale publice. Crin Antonescu, ştiind că lucrările mele şi apariţiile mele publice de 20 de ani încoace mi-au adus o oarecare popularitate, m-a luat pe lângă el, aşa cum se pune un vas de flori în mijlocul mesei la cinele simandicoase. În seara fatidică de 22 noiembrie, când s-a văzut că la primul tur nu ieşise pe primul sau pe al doilea loc, (cum cred că ar fi meritat), ca să vă fie opus la al doilea tur, el nu s-a mai gândit să-mi ceară şi mie părerea privitoare la atitudinea de adoptat la al doilea tur. Cu micul cerc din jurul lui, s-a grăbit să încheie strânsă alianţă cu Mircea Geoană. Acesta era, desigur, un socialist mai prezentabil, mai occidentalizat decât mai toţi cei din PSD dar, în spatele lui, în toate pozele, apăreau nelipsite umbrele sumbre ale unor Ion Iliescu, Hrebenciuc şi Cozmâncă, cerberii „democraţiei originale”, aprigii paznici instalaţi ca să asigure continuitatea puterii politice oculte a fostei Securităţi şi a acaparării mai întregului avut naţional de către foştii securişti şi foştii activişti de partid. Toţi aceştia formează o uriaşă, dar invizibilă, pânză de păianjen care sufocă ţara. Cu asemenea şleahtă, Partidul Naţional Liberal nu avea voie să intre în cârdăşie. Din care pricină, de atunci, m-am retras „pe tuşă”, cum se spune în limbaj sportiv. N-am demisionat însă din Partidul Naţional Liberal, căci nu puteam părăsi un partid şi o mişcare în care mă aflam de 170 de ani alături de părinţii, de bunicii şi de străbunicii mei de ambele părţi.
Eu l-aş fi sfătuit pe Crin Antonescu să rămână neutru şi să lase membrii şi simpatizanţii PNL să voteze la al doilea tur fiecare după conştiinţă. Erau şanse, în acest caz, domnule preşedinte, să ieşiţi cu o majoritate mult mai confortabilă.
Dacă îndrăznesc să vă scriu azi această scrisoare, e din cauza unei fraze pe care aţi rostit-o în timpul ultimei confruntări tripartite din campania primului tur. Termenii exacţi se pot găsi pe stenograma evenimentului sau pe filmul televizat dar, nepricepându-mă s-o fac, redau cu aproximaţie ce-am reţinut, că doar eram la doi-trei metri în spatele dumneavoastră, printre rudele şi printre susţinătorii lui Crin Antonescu. Aţi spus, în esenţă, că era un adevărat scandal să fi trecut 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89 şi să nu fi fost început încă procesul manipulării care a avut loc atunci, cu pretinşii terorişti ai lui Ceauşescu, ceea ce a adus moartea a 1.000 de oameni numai în Bucureşti; precum şi procesul mineriadelor din anii ’90. Mi-a tresărit inima în piept, căci eraţi în 20 de ani primul preşedinte sau candidat la preşedinţie care îndrăznea să spună acest adevăr tăinuit.
Au trecut de-atunci, domnule preşedinte, nouă luni şi jumătate – cât ar fi fost zămislit un copil – şi nu s-a făcut nimic. Ba chiar au fost luate de către guvernul Boc nişte măsuri care merg exact în sens opus, ca demiterea lui Marius Oprea din fruntea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi a lui Dinu Zamfirescu de la preşedinţia Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, precum şi alte câteva măsuri nepotrivite.
E adevărat că de o vreme s-a pornit o acţiune mai viguroasă împotriva corupţiei. A început un proces împotriva celui mai vizibil şi mai neruşinat dintre marii noştri escroci, Sorin Ovidiu Vântu. E bine că a început procesul lui Vântu. Cu condiţia să nu sfârşească pe aripile vântului, ca atâtea altele, ci să fie urmat şi de procesele altor mari prădători ai avutului public, ca să nu iasă cumva zvonul că urmărirea lui Vântu ar avea şi iz politic. Repet: e bine că s-a lansat o acţiune mai energică împotriva marii corupţii, dar aceasta nu trebuie să mascheze sau chiar să ţină loc de acţiune şi împotriva vinovaţilor de crime politice. La urma urmei, crimele politice sunt şi mai grave, şi mai dramatice, şi mai primejdioase pentru fiinţa naţiunii decât fraudele şi furtişagurile.
Domnule preşedinte, ţineţi-vă de cuvânt, dezlănţuiţi Justiţia împotriva celor învinuiţi de crime politice. Numai cu acest preţ ar licări o cât de mică speranţă, barem să înceapă vindecarea acestei ţări bolnave.Numai cu acest preţ veţi lăsa un nume în istoria ţării.
Neagu Djuvara,
Simplu cetăţean
Prea putini români au memorie. Avem nevoie de oameni ca Neagu Djuvara care la 96 de ani reuseste sa nu uite ceea ce este important – comunismul a fost un regim criminal. Care trebuie nu numai condamnat formal in parlament, ci si in tribunal prin trimiterea in judecata a tovarasului Iliescu si a ajutoarelor sale. Crimele din Decembrie 89 si mineriadele din 1990 au tinut România intr-un con de umbra timp de 20 de ani. O generatie intreaga a fost pierduta, iar generatiile care au trait majoritatea vietii in comunism ne conduc inca spre prapastie. Sintem o tara europeana cu numele. In realitate, sintem o tara care nu reuseste sa se desprinda de trecutul comunist, care nu vrea sa se vindece.